Satul Pîrjolteni pentru prima dată a fost atestat într-un act emis de cancelaria lui Alecsandru cel Bun, în anul 1429. Satul , împreună cu alte localităţi apropiate, a fost dăruit soţiei sale Marena. Circulă mai multe variante de provenienţă a numelui. Se zice că turcii prădînd aceste locuri au ars totul, locului zicîndu-i-se la pîrjol. Pînă în zilele noastre bătrînii îşi amintesc de povestirile buneilor lor, care aveau care cu două proţapuri, mereu gata pentru fuga salvatoare spre pădure. A mai trăit pe aici şi un boier- Iuga Pîrjolta. Unii socot că numele satului ar fi venit de la numele lui. Mai veridic ar fi ca el să fi luat nume din numele satului, după obiceiul acelor timpuri.

Se zice că primele case au fost în dealul Humăriilor şi nu erau decît nişte bordee săpate. În urma alunecărilor de pămînt ele s-au distrus şi satul a fost reconstruit în vale. Timp de un secol nu sunt date despre sat, se presupune că a aparţinut urmaşilor Marenei. În anul 1560 Alecsandru Lăpuşneanul adăruit mai multe localităţi, printre care şi satul Pîrjolteni, mănăstirii Căpriana, în posesia căreia rămîne pînă însec.19. În anul 1698 Antioh Cantemir închină mănăstirea Căpriana mănăstirii Zograful de la sfîntul munte Atos ( Grecia).

Informaţii despre sat avem de la recensămîntul din 1772-1773, organizat de administraţia rusă.în anul 1772 în sat erau 26 de case. Moşia a fost răscumpărată la 19 mai 1889 cu suma de 35657 ruble. În anul 1787 a fost construită prima biserică din bîrne. În anul 1897 a fost terminată construcţia bisericii din piatră, care există pînă în prezent. Primul preot a fost Dumitru Dumbravă. Timp de 13 ani a funcţionat o şcoală acasă la un ţăran, abia în anul 1874 a fost construită o şcoală populară, care în anul 1898 a devenit şcoală mănăstirială. Conform dateleor de la 01.01.1907, în clasa I învățau 3 elevi și în clasa a II – 11 elevi, plata pentru studii fiind de 3 ruble pe an. În anul 1909, învăţămîntul de 4 clase a devenit obligatoriu.

În prezent satul e împărţit în două părţi de un şes cu un mic rîuleţ Răcătău. Cele două părţi se numesc Faţa şi Dosul. Faţa are cîteva mahalale : Chiclăul, Dealul şi Serbenii iar Dosul: Marginea satului, Humăriile. Partea de nord a satului se mărgineşte direct cu satul Horodişte, fără să se vadă hotarul. Celelalte sate vecine sunt: Buda, Coireşti, Lozova. Suntem înconjuraţi de păduri seculare care ne apără de ploile mari, de grindină, de vînturile puternice.

Deşi timpul trece, acoperind nemilos urmele vremii, rămîne pe ici colo cîte un vlăstar de veşnicie. La umbra nucilor seculari mai stă cîte un bunel de-al nostru şi povesteşte nepoţilor dorul şi durerea neamului străbun, căci sufletul cu cît mai mult îl îngropi, cu atît mai mult se înalţă, ne doare viaţa grea a buneilor, simţim asupra focului vremurilor, ne dor tălpile bătătorite de drumurile destinului, ne frige ţărîna adunată din scrumul străbunilor şi frămîntată cu lacrimile buneilor…